Cadrul legal de desfăşurare a activităţii de inspecţie socială
Activitatea de inspecţia socială se realizează la nivelul Județului Cluj de către Agenţia Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială CLUJ, fiind principalul instrument de control, evaluare şi monitorizare al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, în domeniul asistenţei sociale.
Potrivit art. 108 din Legea asistenţei sociale nr. 292/ 2011, activitatea de inspecţie socială se realizează de către inspectorii sociali care îşi exercită atribuţiile pe întreg teritoriul ţării şi beneficiază de statutul specific personalului cu atribuţii de inspecţie şi control. În realizarea atribuţiilor prevăzute de lege, inspectorii sociali efectuează evaluarea, monitorizarea şi controlul respectării legislaţiei în vigoare din domeniul asistenţei sociale, monitorizarea şi controlul respectării criteriilor, standardelor şi indicatorilor în baza cărora se acreditează furnizorii şi serviciile sociale, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege.
În cadrul Agenţiei Județene pentru Plăți și Inspecție Socială CLUJ funcționează Serviciul Inspecție Socială cu un număr de 7+1 posturi.
Inspectorul social are următoarele atribuţii specifice:
- controlează şi monitorizează modul de stabilire şi acordare a beneficiilor de asistenţă socială;
- controlează şi monitorizează modul de acordare şi de furnizare a serviciilor sociale;
- controlează modul de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependenţă, după caz;
- controlează respectarea criteriilor de eligibilitate a beneficiarilor din sistemul de protecţie socială;
- evaluează şi monitorizează modul de respectare a criteriilor şi standardelor minime care au stat la baza acreditării furnizorilor şi serviciilor sociale, precum şi a indicatorilor aferenţi nivelurilor de calitate; formulează recomandări de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciului social evaluat, după caz;
- monitorizează modul de îndeplinire a măsurilor/recomandărilor dispuse în activitatea de control şi evaluare şi, după caz, aplică sancţiunile contravenţionale pentru neîndeplinirea acestora, conform prevederilor legale;
- îndrumă persoanele fizice şi juridice, publice sau private, cu atribuţii în domeniul protecţiei sociale, în vederea îmbunătăţirii activităţii şi prevenirii faptelor de încălcare a prevederilor legale;
- desfăşoară activităţi de investigare socială privind modul de stabilire şi acordare a beneficiilor de asistenţă socială, a furnizării serviciilor sociale, a modului de îndeplinire a prevederilor legale privind încadrarea în grad şi tip de handicap, în grad de invaliditate sau în grad de dependenţă, după caz;
- utilizează echipamente specifice misiunii de inspecţie şi activităţii de investigare socială, respectiv fotografiere şi/sau înregistrare, pentru susţinerea cazurilor care aduc atingere vieţii şi siguranţei beneficiarului, precum şi în cazurile de fraudă, abuz şi neglijenţă în sistemul de protecţie socială;
- consemnează declaraţiile persoanelor care pot oferi informaţii cu privire la obiectul misiunii de inspecţie sau activităţii de investigare socială, cu sau fără prezenţa martorilor;
- dispune măsuri de remediere a deficienţelor constatate în timpul misiunii de inspecţie ca urmare a nerespectării legislaţiei în vigoare, stabileşte termene de realizare şi responsabili pentru ducerea la îndeplinire a acestora şi aplică sancţiuni contravenţionale, după caz;
- sesizează instituţiile abilitate, conform legislaţiei specifice, în cazul constatării faptelor săvârşite cu încălcarea unor prevederi legale, ce excedează atribuţiilor sale;
- constată contravenţiile şi aplică sancţiunile prevăzute în domeniul său de activitate, conform legislaţiei în vigoare;
- desfăşoară activităţi de evaluare în domeniul protecţiei sociale pe teritoriul altor state la solicitarea ministrului muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice, cu respectarea legislaţiei statutului respectiv şi a convenţiilor încheiate de România cu aceste state.
Activitatea de inspecţie socială cuprinde:
- misiuni de inspecţii tematice
- misiuni de evaluare/monitorizare
- misiuni de inspecţii inopinate
Indiferent de tipul de inspecţie, în situația în care au fost identificate nereguli în activitatea desfăşurată de instituţiile controlate, inspectorii sociali dispun măsuri de remediere a deficienţelor constatate, monitorizarea acestora fiind realizată până la implementarea integrală a măsurilor stabilite în Procesele-verbale de control.
Entităţi supuse inspecţiei:
- autorităţile administraţiei publice centrale şi locale
- persoanele fizice sau juridice publice şi private cu atribuţii şi responsabilităţi în domeniul asistenţei sociale
- furnizorii de servicii sociale publici şi privaţi, precum şi serviciile sociale oferite de către aceştia
Activitatea de control este exercitată în domeniul:
- beneficiilor de asistenţă socială
- serviciilor sociale
Acte normative care din punct de vedere contravenţional stabilesc competenţe inspectorilor sociali:
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 113/2011 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 82/2016 pentru aprobarea Statutului special al funcţiei publice specifice de inspector social şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
- Legea nr.197/2012 privind asigurarea calităţii în domeniul serviciilor sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
- Legea nr. 272/2004 privind protectia si promovarea drepturilor copilului, cu modificările şi completările ulterioare
- Legea 448/2006 privind protectia si promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, cu modificările şi completările ulterioare
- Legea 416/2001privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare
- Legea 277/2010privind privind alocaţia pentru susţinerea familiei, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul şi indemnizaţia lunară pentru creşterea copiilor, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului nr. 70 / 2011 privind măsurile de protecţie socială în perioada sezonului rece, cu modificările şi completările ulterioare
- Ordonanţă Guvernului nr. 68 / 2003privind serviciile sociale, cu modificările şi completările ulterioare