Prezentare generală

Beneficiile de asistenţă socială sunt o formă de sprijin financiar care răspunde unei game largi de nevoi sociale și acoperă atât drepturi universale (de exemplu, alocația de stat pentru copii), cât și beneficiile sociale care se adresează doar persoanelor sau familiilor aflate într-o situație de dificultate, vulnerabilitate ori dependență.

Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Cluj funcționează în subordinea Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială ca serviciu public deconcentrat, cu personalitate juridică, finanțată de la bugetul de stat, în baza Ordonanței de Urgenţă nr.113/2011.

Atributii în domeniul organizatoric

  • gestionează bunurile din domeniul public sau privat pe care le are în proprietate și/sau în folosință, după caz;
  • realizează selecția și formarea profesională a personalului la nivel teritorial, în conformitate cu planul stabilit de Agenție în domeniu;
  • verifică respectarea obligașiilor prevăzute în convențiile sau în contractele încheiate potrivit legii;
  • asigură îndrumarea și controlul activității agențiilor locale.
 

Atribuții în domeniul financiar

  • aplică legislația privind acordarea și plata beneficiilor de asistenţă socială, precum și a programelor de finanțare în domeniul asistentței sociale derulate de acestea;
  • fundamentează și propune Agenției proiectul bugetului de funcționare, bugetului pentru plata bneficiilor sociale, precum și proiectul bugetului pentru implementarea programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale;
  • propun Agenției indicatorii de fundamentare ai bugetului pentru plata beneficiilor sociale și pentru implementarea programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale;
  • administrează bugetul de funcționare, bugetul pentru plata beneficiilor sociale, precum și bugetul pentru implementarea programelor de finanțare în domeniul asistenței sociale;
  • realizează activitatea de evidență contabilă a execuției bugetare pentru bugetul alocat;
  • asigură- utilizarea eficientă a tuturor fondurilor pe care le administrează;
  • elaborează, implementează și cofinantează programe de activitate proprii și acțiuni specifice privind domeniul său de activitate;
  • verifică îndeplinirea condițiilor de eligibilitate privind stabilirea drepturilor la beneficiilor sociale;
  • stabilesc dreptul la beneficiile sociale și efectuează plata acestora, în conformitate cu prevederile legale în vigoare;
  • identifică situațiile în care s-au efectuat plăți necuvenite solicițantilor;
  • recuperează drepturile încasate necuvenit de beneficiari, în condițiile legii;
  • elaborează programe de investiții anuale.
 

Atributii în domeniul reprezentării

  • asigură reprezentarea în fața instanțelor judecătorești, conform legii.
 

Atributii în domeniul sistemului de informații

  • utilizează sistemul de informații conform cu instrucțiunile și instrumentele de gestiune a informației, stabilite de Agenție;
  • asigură funcționarea, mentenanța, actualizarea și utilizarea în bune conditii a ansamblului de resurse, componente și programe care constituie sistemul de informații;
  • asigură gestiunea bazelor de date referitoare la sistemul de informații privind beneficiile sociale la nivel teritorial;
  • actualizează baza de date cu privire la beneficiari și beneficii de asistenţă socială acordate;
  • asigură caracterul confidențial al datelor personale ale solicitanților și beneficiarilor de asistenţă socială.